Ingenioasa ecranizare de către Stanley Kubrik a romanului omonim a lui Stephen King a adus faimă durabilă atât scriitorului, cât şi regizorului şi l-a propulsat pe Jack Nicholson printre superstarurile Hollywoodului.

Răcnetul său rău prevestitor 'Heeeeeeeeere's Johnny!' a devenit una dintre cele mai faimoase scene din istoria cinematografului, una care ne îngheaţă sângele în vine. Jack Torrance (Jack Nicholson), un alcoolic care vrea să se lase de băutură, îi ia cu sine pe soţia sa Wendy (Shelley Duvall) şi pe fiul lor Danny (Danny Lloyd) în hotelul Overlook, o clădire luxoasă din Munţii Stâncoşi de care a fost angajat să aibă grijă în afara sezonului turistic.

Pe măsură ce săptămânile trec, fiecare membru al familiei are episoade de halucinaţii terifiante. Danny, înzestrat cu puteri psihice deosebite, este primul care îşi dă seama că hotelul a fost scena unor crime sângeroase cu mulţi ani înainte. Apoi, Jack începe să se afunde tot mai adânc în nebunie. Deşi nu-şi recunoaşte crizele, cu fiecare halucinaţie, comportamentul devine din ce în ce mai instabil, mai violent şi mai brutal. Derutată de atitudinea interiorizată a lui Danny şi de purtarea iraţionala a lui Jack, Wendy este ultima care rezistă. În final ea devine dureros de conştientă de pericolul care îl ameninţă şi, în ciuda spaimei sale isterice, reuşeşte să supravieţuiască împreună cu copilul.

În cuvintele lui King, cartea este 'doar o mică povestire despre pana de inspiraţie a scriitorului'. Colaborând la elaborarea scenariului cu romanciera Diane Johnson, Kubrick insistă asupra temei comunicării/iluziei, pe care o amplifică prin numeroase simboluri. Tema aceasta apare recurent în film, parţial în capacitatea psihică a lui Danny de a 'străluci' dar şi prin motivul nebuniei galopante a lui Jack.

Un film întunecat, neliniştitor şi claustrofob. Kubrick îşi etalează măiestria, creând o atmosferă de groază profundă. Alegându-şi cu atenţie unghiurile de filmare şi ritmul, regizorul ne stârneşte spaima. Ca orice capodoperă, 'The Shining' îşi depăşeşte statutul de ecranizare, devenind nu doar un film Kubrick clasic - imagini aeriene spectaculoase, mânuirea fenomenală a culorilor în maniera simbolică, o mulţime de oglinzi şi labirinturi, toate amplificate de o coloană sonoră memorabilă şi inegalabila scenografie a lui Roy Walker -, ci un film clasic al genului horror modern.

În mod ciudat, Stephen King nu a fost tocmai fericit de felul în care Kubrick i-a interpretat povestea despre deteriorarea simţului realităţii şi al nebuniei. În 1997 el a scris, împreuna cu Mick Garris, scenariul unui miniserial de televiziune care respectă cu fidelitate romanul.