In timpul Razboiului din Vietnam, capitanul Willard (Martin Sheen) primeste ordinul de a gasi si „lichida fara nici un fel de scrupule” pe un comandant al Fortelor Speciale, colonelul Kurtz (Marlon Brando) care a trecut de partea dusmanului. Calatoria lui Willard este, in aparenta, o poveste plina de aventuri, dar, la fel de evident, este o alegorie a dementei razboiului si a descoperirii de sine. In cele din urma, cand Brando isi face aparitia, filmul devine o interogatie filosofica asupra misterelor insolubile ale nebuniei si raului din oameni. Scenariul filmului a fost conceput de catre scriitorul John Milius, sustinator entuziast al razboiului, cu ajutorul colegului lui Coppola din redactia revistei “Zoetrope” George Lucas (care initial trebuia sa regizeze) — acesta, ca si Coppola, un liberal opus razboiului si chinuit de un sentiment de vinovatie in legatura cu el —, ca o adaptare libera a romanului din 1902 al lui Joseph Conrad “lnima Intunericului”. Cealalta sursa de inspiratie a fost “Odiseea” lui Homer. Dificultatile intampinate in timpul filmarilor au intrat in legenda, facand subiectul catorva carti si al documentarului “Inima intunericului: Apocalipsul unui cineast” (1991). Filmarile in Filipine, planuite sa dureze 16 saptamani, au fost incheiate abia dupa 238 de zile. Sheen, care avea 36 de ani, a suferit acolo un atac de cord aproape fatal si a revenit pe pla-toul de filmare dupa cinci saptamani. Brando si-a facut aparitia supraponderal si nepregatit, fortandu-i pe realizatori sa regandeasca finalul filmului.lmaginea, departe de a fi perfecta este ravasitoare. Numeroase scene sunt de neuitat. “Apocalipsul acum” incepe (pe muzica formatiei The Doors, „The end”) cu o scena coplesitoare de montaj, in care demonii lui Willard, o epava jalnica, il asalteaza intr-o camera de hotel din Saigon. Naratiunea sa, absolut necesara in film si memorabila, a fost introdusa dupa incheierea montajului si conceputa de Michael Herr, al carui reportaj in Vietnam fusese o sursa de informatii pentru Milius. Il vedem apoi pe Willard cum o porneste in sus pe rau intr-o ambarcatiune de patrulare si cum echipajul sau se intalneste cu escorta lor aeriana, condusa de unul dintre cei mai infricosatori lunatici ai ecranului, colonelul Kilgore (Robert Duvall), cel caruia ii place „mirosul de napalm dimineata”, un tip dement, charismatic, pasionat de surf, care poarta o palarie Stetson si care ordona in zori un raid asupra unui satuc de coasta aflat in mainile Viet-Cong-ului — un tur de Iota cinematografic. Elicopterele se ridica la rasaritul soarelui in timp ce suna goarna. Kilgore pune „Cavalcada valkiriilor” a lui Wagner sa tune din elicopterul sau inscriptionat „Death from Above” si lanseaza nori de fum si de foc. Aceasta este numai prima dintre cele cateva confruntari cosmaresti, suprarealiste, la care va participa Willard, expresie a conflictului fatal dintre doua civilizatii si a psihozei razboiului, confruntari care vor culmina cu „portile iadului”, o incaierare langa ultimul bastion american din apropierea granitei cu Cambodgia, scena unei orgii de flacari, racnete si impuscaturi.De cealalta parte, capete taiate de pe trupuri si miasmele care invaluie tribul lui Kurtz. Inca mai terifianta este intalnirea cu jurnalistul care peroreaza la nesfarsit (Dennis Hopper) si cu Brando, gurul care rosteste sentinte apocaliptice si ale carui masacre sunt intrerupte de sacrificiul ritual al unui taur. Filmul se sfarseste ambiguu si epuizant. Oroarea se naste din descrierea atat de exacta a realitatii razboiului