În anul 1560, un corp mare de conchistadori spanioli coboară din Anzii peruani în câmpia amazoniană, în căutarea aurului din regatul mitic Eldorado. În scurtă vreme, un avanpost format din vreo 40 de bărbaţi, trimişi să prospecteze terenul, se desparte de corpul principal de armată; sub comanda lui Lope de Aguirres, care se erijează în conducător, trupa încearcă să cucerească pe cont propriu Eldorado. Aguirre scapă de adversarii lui, îşi spune în continuare "Marele trădător" şi "Mânia lui Dumnezeu", se urcă împreună cu soldaţii săi pe o plută purtată de curenţii Amazonului în aval, până când sunt nimiciţi de lipsuri, foame, febră şi săgeţile otrăvitoare ale indigenilor. Impresia este că Aguirre îşi conduce în mod inconştient oamenii către pieire. Până la sfârşit el încearcă să menţină în picioare iluzia că marea este aproape, că va domni asupra Noii Spanii şi va înfiinţa împreună cu fiica sa de 15 ani o dinastie pură...
|