În timpul nopţii, Kevin, un puşti cu o imaginaţie foarte bogată, e vizitat de şase pitici.Kevin pleacă într-o aventură în timp, de-a lungul istoriei, împreună cu piticii ce au "împrumutat" harta găurilor negre din Univers, de la Fiinţa Supremă.Ei se întâlnesc cu Napoleon, în timpul bătăliei de la Castiglione, cu Robin Hood, în pădurea Sherwood şi se intersectează cu pachebotul Titanic. Filmul face parte dintr-o celebră trilogie semnată Terry Gilliam , un maestru al genului aventurilor cinematografice magice. În trilogie mai sunt incluse filmele " Brazil" şi "Adventures of Baron Munchausen". Adevărat cocktail ameţitor, filmul îmbină aventura, acţiunea dinamică, efectele speciale şi umorul, aşa cum numai Terry Gilliam ştie să o facă.
|