Partea 1 Partea 2

In timp ce se juca in apa, desenand pestisori, copilul Pip este prins de un prizonier scapat. Sub amenintarea acestuia, baiatul fura de-acasa niste unelte si mancare. Nu mult timp dupa acest incident, Pip, copil de origine modesta, este chemat la casa excentricei Lady Havisham. Aici o intalneste pe frumoasa Estella, de care se va indragosti. Este momentul in care Pip isi constientizeaza conditia de om sarac. Ajuns la varsta maturitatii, cu ajutorul unui binefacator anonim, Pip devine artist. Banii castigati ii dau, in sfarsit, impresia ca este bun pentru Estella, dar in acelasi timp il schimba fundamental. Filmat in 1946, in urma succeselor obtinute Cu “Scurta intalnire” si “Abracadabra”, “Marile sperante” a fost prima adaptare a unui roman de Charles Dickens realizata de David Lean (Oliver Twist avea sa urmeze in 1948). Abordand aceasta capodopera literara ca pe o sarcina cinematografica sub toate aspectele, Lean exploreaza si exploateaza vastul orizont emotional al povestii, transformand-o intr-o ampla si fascinanta calatorie vizuala. Rezultatul a fost cea mai reusita ecranizare cinematografica si unul dintre cele mai bune filme britanice realizate vreodata. “Marile sperante” contine multe elemente din filmele de groaza, deschizandu-se cu imaginea unei mlastini imense care ne conduce spre un cimitir parasit si izolat. Aceasta scena era de o importanta vitala pentru Lean, care stia exact cum trebuie sa arate filmul, astfel ca l-a inlocuit pe operatorul initial, Robert Krasker, cu Guy Green. In cimitir, tanarul erou Pip este amenintat de un ocnas evadat, fioros si disperat, pe nume Magwitch (Finlay Currie), care ii cere hrana si o pita pentru a scapa de lanturi. Mai tarziu, Pip ajunge in casa paraginita a domnisoarei Havisham (Martita Hunt). Decrepita si inveninata dupa ce cu ani in urma fusese abandonata de logodnicul ei chiar in dimineata nuntii, domnisoara Havisham inca mai poarta ramasitele rochiei ei de mireasa si rataceste in jurul resturilor prafuite, mucegaite si pline de sobolani ale cinei fatale. Planul ei macabru graviteaza in jurul protejatei sale, tanara si frumoasa Estella (Jean Simmons), pe care vrea sa o foloseasca pentru a se razbuna pe toti barbatii, inclusiv pe Pip, care s-a indragostit de tanara. Situatia se schimba (cand un filantrop misterios finanteaza mutarea lui Pip la Londra si transformarea sa intr-un gentleman instarit. Impartind un apartament cu Herbert Pocket (Alec Guinness in primul sau rol important), Pip (John Mills), acum adult, devine un snob, crezand ca binefacatoarea sa este domnisoara Havisham, iar Estella este sortita sa-i devina sotie. Dar nici un cititor de Dickens nu se va lasa inselat. Unele voci au protestat ca Mills ar fi fost prea matur la 38 de ani pentru a interpreta un personaj de aproape 21, dupa cum cerea romanul, insa Pip trebuia doar sa fie martor la drama care se desfasura in jurul sau, si nu participant activ la derularea propriului destin. Lean, care inainte de a-si regiza primul film lucrase sapte ani ca monteur, stia prea bine acest lucru si, astfel, l-a inconjurat pe Mills cu o distributie solida si plina de culoare. Unele scene sunt o adevarata incantare, precum vizita lui Pip la casa lui Wemmick (Ivor Barnard), asistentul avocatului sau, unde eroul ii intalneste pe batranul si intrucatva senilul tata al acestuia. Desi lipsita de importanta pentru intriga, scena este memorabila prin incarcatura de emotie umana si umor, reveland o mostra de farmec dickensian. In ciuda trecerii timpului, “Marile sperante” nu si-a pierdut nimic din grandoare si relevanta. Clasat al cincilea pe lista celor mai bune filme britanice ale tuturor timpurilor, elaborata de British Film Institute, el a castigat Oscaruri pentru cea mai buna regie artistica si cea mai buna imagine albnegru, fiind nominalizat si la categoriile cel mai bun regizor, cel mai bun film si cea mai buna ecranizare. Ca anvergura, viziune si coerenta, “Marile sperante” ramane cea mai buna ecranizare a unei opere dickensiene.