Metropolis este o strălucită piesă de design expresionist (grupurile umane sunt folosite arhitectural), cu momente de incredibilă frumuseţe şi forţă (secvenţa vizionară a Turnului Babel), cu imagini absurde (eroul îndrăgostit, în pantalonii lui caraghioşi) şi ciudăţenii care sfidează analiza (înfăţişarea lascivă a vampei-robot)." - Pauline Kael Cu o durata initiala de peste doua ore, “Metropolis” de Fritz Lang este prima lucrare de anticipatie stiintifica de mare respiratie, cu decoruri uriase, mii de figuranti, efecte speciale realizate printr-o tehnica de varf la acea vreme, numeroase scene de violenta si sex, o morala severa, un joc actoricesc excelent, o nota de gotic german si secvente fantastice inovatoare. Finantat de UFA, cel mai mare studio cinematografic al Germaniei, filmul a iscat controverse in epoca dovedindu-se un dezastru din punctul de vedere al incasarilor la box-office si ducand studioul aproape la ruina. Actiunea, simplista, se aseamana unui basm: Freder Fredersen (Gustav Frtihlich), fiul protejat at Stapanului Metropolisului (Alfred Abel), afla despre vietile nefericite ale milioanelor de muncitori care asigura existenta stralucitorului megalopolis. Freder ajunge sa descopere realitatea cu ajutorul virtuoasei Maria (Brigitte Helm), o pacifista care propovaduieste in permanenta calea medierii in disputele industriale, dar si angajandu-se sa munceasca in secret, intr-o infernala tura de zece ore, la una dintre masinile de slefuit. Stapanul il are drept sfatuitor pe inginerul nebun Rotwang (Rudolf Klein-Rogge), creatorul unei femei-robot, copie malefica a Mariei, pe care o dezlantuie asupra orasului. Robotul este antrenat intr-o serie de episoade, cand dansand gol intr-un local de noapte decadent, cand incitand spiritele la razmerite distructive – scene care-i ofera lui Lang ocazia de a exploata la maximum valoarea uriaselor decoruri de fabrica, aruncandu-le in aer sau inundandu-le; insa Freder si adevarata Maria ies in final invingatori, salvand copiii orasului din calea apelor. Societatea este reunita in momentul in care Maria hotaraste ca inima (Freder) trebuie sa medieze relatia dintre minte (Stapanul) si mana (muncitorii). La scut timp dupa lansare, acest film cu buget exorbitant a fost retras din retelele de distributie si supus unui nou montaj, impotriva dorintei lui Lang: chiar si restaurata color in anii 1980 de Giorgio Moroder, aceasta varianta trunchiata, si simplificata, a ramas cea mai cunoscuta pana astazi: de curand, o reconditionare partiala, cu inserturi de text bine gandite pentru a substitui scenele definitiv pierdute, a adus pelicula mult mai aproape de originalul lui Lang. Aceasta versiune adauga scenele uitate vreme de decenii si le restabileste ordinea din varianta originala si le adauga inserturile adecvate. Considerata anterior un film de anticipatie simplist, dar spectaculos, aceasta noua-veche versiune demonstreaza intentia mitica, si nu profetica, a decorului futurist; elemente tipice pentru arhitectura, industria, designul si politica anilor 1920 se imbina cu cele de sorginte medievala si biblica pentru a produce imagini de o stranietate socanta: un robot futurist ars pe rug, un om de stiinta nebun, cu o mana de fier, care este in acelasi timp si un alchimist al secolului al XV-lea, muncitorii epuizati dintr-o uzina imensa inaintand greoi spre falcile unei masinarii care il intrupeaza pe anticul zeu Moloch. Interpretarea lui Frohlich ca erou-simbol al inimii apare si astazi ca extrem de ingrosata. Klein-Rogge in rolul inginerului Rotwang si Abel in cel al Stapanului Metropolisului, si in special Helm in dublul rol al virtuoasei eroine salvatoare si al femeii fatale metalice sunt remarcabili. Prin evocarea unui semnificativ segment de poveste care sondeaza motivatiile complexe ale personajelor, actiunea spectaculoasa capata acum mai multa relevanta, atat ca o complicata drama de familie, cat si ca epopee a represiunii, revolutiei si reconcilierii.