Partea 1 Partea 2 Filmul se bazează pe romanul cu acelaşi nume din 1931, al scriitorului francez Antoine de Saint-Exupery care a fost şi aviator. Pe baza experienţelor personale, în timp ce zbura peste Munţii Anzi din America de Sud, în cadrul unei companii de poştă aeriană nou înfiinţată, el recreează toate evenimentele care se petrec timp de 24 de ore în cadrul unei astfel de companii. În Rio de Janeiro izbucneşte o epidemie de poliomelită iar serul necesar nu se găsea decât la Santiago de Chile în partea cealaltă a continentului. Singura cale de a obţine serul la timp pentru a salva viaţa unui copil, era poşta aeriană. Zborul peste Munţii Anzi era periculos şi în timpul zilei din cauza turbulenţelor şi a vremii imprevizibile, ori situaţia urgentă de acum impunea zborul de noapte. Primul zbor de noapte al companiei se rătăcise într-o furtună, a rămas fără combustibil, iar piloţii s-au paraşutat deasupra oceanului dar din păcate au pierit în valuri. Această stare de fapt l-a ambiţionat pe un pilot brazilian căruia soţia i-a reproşat că-şi riscă viaţa pentru ca cineva din Paris să primească o carte poştală marţi în loc de miercuri, iar directorul a spus despre el că este fricos. În ciuda condiţiilor meteo şi a faptului că era miezul nopţii el decolează şi ajunge cu bine şi la timp la Rio de Janeiro cu poşta care trebuia transbordată pe vaporul spre Europa, dar şi cu medicamentul care a salvat viaţa copilului.
|