Partea 1 Partea 2 "Intr-o anumita masura filmul inchide o prima faza a activitatii artistice a lui Fellini, insumand diferitele componente ale poeticii felliniene, ducand la maturizarea si intregirea temelor folosite deja in La strada. Filmul adopta fidel forma de exprimare din opera amintita, repetand aceeasi poezie reflexa, chiar daca pe alocuri pare un pic dificila si greoaie."- Catalogo Bolaffi del Cinema Italiana - 1967 Trilogia culpabilitatii (La Strada, 1954, Escrocii, 1955, Noptile Cabiriei, 1957) este definitorie pentru universul tematic si estetic al lui Federico Fellini. Personajele din La Strada, Gelsomina, ipostaza puritatii, a naivitatii, a generozitatii eternului feminin, si nebunul, corespondentul ei reprezentant al "eternului masculin" Zampano, ipostaza brutala, agresiva, primitiva, a eternului masculin, sunt reluate apoi in numeroase variante. Din atitudinea lui polemica se detaseaza ironia, raportata la o lume ce se complace in ambianta unor false mituri, a unor valori morale si spirituale pervertite, destramate, uitate. Observator fin si patrunzator, el converteste aceasta realitate a deriziunii in acte estetice, in acte poetice. Si in locul unui univers tern, al mediocritatii, al pseudovalorilor, el propune un univers al misterului, al sugestiei. Se poate spune ca opera filmica a lui Federico Fellini este o sinteza originala si inspirata, prin intermediul limbajului cinematografic, a culturii latine si italiene, ale caror trasaturi definitorii sunt vitalitatea si generozitatea. Opera lui Fellini poate fi considerata expresia unei stari de permanenta decadenta, dar inteleasa ca un stimulent pentru actul creator, ca o ambianta generata de placerea de a trai bucuriile vietii. inca din primul film al trilogiei se observa acele trasaturi care se vor constitui in universul poetic fellinian. Remarcam interesul pentru cazurile individuale, uneori patologice, a caror evolutie (sau, mai curand involutie) o urmareste pe doua planuri: un plan al consecintelor decurgand din raporturile lor cu ceilalti, cu mediul, si un plan al consecintelor ce decurg din complexitatea si imprevizibilitatea firii umane, a lumii lor interioare. in Noptile Cabiriei (Oscar pentru Cel mai bun film strain, Premiu pentru interpretare la Festivalul international al filmului, Cannes, si Premiul Nastro d´Argento pentru interpretare - Giulietta Masina), intr-o ambianta modesta, chiar mizerabila, supusi unei neinduratoare privatiuni cotidiene, adica pe scena istoriei, se intalnesc cei doi membri ai cuplului erotic: El, Oscar d'Onofrio, pretins marunt slujbas haituit de mistuitoarele insuficiente ale unei existente la marginea disperarii, si Ea, Cabiria, prostituata, dar candida si generoasa. El, cu toata pornirea aproape irezistibila spre ticalosie, stimulata si de o realitate ostila firilor fragile, caracterelor slabe, are totusi unele licariri de rusine, de omenie - sugestia ca omul nu si-a pierdut cu totul esenta buna a naturii sale. Ea, angelica, sfasiata intre dorinta de a-si pastra neintinate puritatea, generozitatea, si nevoia de a se vinde pentru a supravietui. Revolta ei fata de minciuna, fata de injustitie, fata de ticalosie, nu are accente de dusmanie, de ura. Dimpotriva, revolta ei, efectul deziluziilor, este insotita de compasiune, de intelegere, chiar de solidaritate cu presupusa suferinta a celui ticalosit. Antologica este secventa finala, unde Cabiria, seara, trecand printre tinerii petrecareti, iesind din padure spre autostrada (simbolizand iesirea din confuzie) isi regaseste increderea in sine, in valorile umane.