"Intreaga disperare filosofica ce denunta absurditatea lumi, intreaga angoasa a lui Kafka, izbucnesc din acest film pe cat de burlesc, pe atat de feroce." - E.Fuzellier - 1989 (Secolul cinematografului) Timpuri noi a fost ultimul film in care Charles Chaplin a interpretat personajul Micului Vagabond, pe care il crease in 1914, si care ii adusese faima si simpatia universala. In anii scursi intre timp, lumea se schimbase. In momentul in care s-a nascut Micul Vagabond, secolul al XIX-lea nu era inca prea departe. In 1936, in urma Marii Crize, acesta s-a vazut confruntat cu anxietati cu nimic diferite de cele ale secolului XXI - saracie, somaj, greve si spargatori de greve, intoleranta politica, inegalitati economice, tirania technologiei si nacromania. Acestea au fost problemele de care Chaplin a fost extrem de preocupat pe parcursul unei calatorii de 18 luni (1931-1932) in jurul lumii, in care a observat ascensiunea nationalismului si efectele sociale ale Crizei, somajului si automatizarii. In 1931 a declarat intr-un interviu:``Somajul este chestiunea vitala... Automatizarea ar trebui sa aduca beneficii umanitatii. Nu sa constituie o tragedie si sa o lase fara locuri de munca``. Chaplin l-a transformat pe Micul Vagabond intr-unul din milioanele de oameni din fabricile lumii. La inceput, acesta este infatisat ca muncitor innebunit de slujba sa monotona si inumana la banda rulanta si folosit drept cobai pentru a testa o masinarie care hraneste muncitorii in timpul lucrului. In mod exceptional, Micul Vagabond isi gaseste un aliat in lupta sa cu aceasta noua lume - o tanara fata (Paulette Goddard), al carei tata fusese omorat in timpul unei greve si care isi uneste fortele cu Chaplin. Cei doi nu sunt nici rebeli,nici victime,declara Chaplin, ci ``singurele suflete vii din lumea masinariilor``. Cand a fost lansat Timpuri noi, filmele sonore rulau aproape de un deceniu. Chaplin s-a gandit sa foloseasca dialogul si a pregatit chiar si un scenariu, dar a realizat ca Micul Vagabond depindea de pantomima. Cu toate acestea, la un moment dat pe parcursul filmului, vocea poate fi auzita cand, angajat pe post de chelner, improvizeaza limba italiana. Timpuri noi, conceput in patru ``acte``, fiecare echivalentul uneia dintre comediile sale mai vechi, cu o lungime de doua bobine, il prezinta pe Chaplin la apogeul carierei sale inegalabile de creator al comediei vizuale. Fara indoiala, filmul rezista in timp si este un comentariu asupra capacitatii de supravietuire a omului in contextul industrial, economic si social al secolului XX - si poate si al secolului XXI.