Dupa ce, intr-un moment de ratacire si-a ucis sotia, Puiu Faranga (Ion Ritiu) e internat de tatal sau, atotputernic ministru, intr-un sanatoriu. Dar in loc sa simuleze nebunia, tanarul dezvaluie, prada remuscarilor, tainele casniciei decise de tatal sau care dorea primenierea sangelui "limfatic", cu vigoare celui taranesc. Madalina (Anca Nicola) i-a cucerit inima, dar l-a si dus in pragul nebuniei datorita barierei pe care a ridicat-o intre ei. Pacientul se marturisteste psihiatrului Aioanei (Stefan Iordache) care, printr-o coincidenta, originar din satul fetei, a fost indragostit de ea. Refuzand sa scape de osanda prin simularea nebuniei, Puiu se declara gata sa-si ispaseasca pedeapsa, in vreme ce medical e culpabilizat prin interventia vindicativa a ministrului. In rolul principal feminin joaca Anca Nicola sau Anca Sony sau Anca S.Thomas, sora Julietei Szony. "Filmul este adaptarea cinematografica a romanului omonim al lui Liviu Rebreanu. La vremea respectiva romanul nu a prea fost primit cu entuziasm de critici si de presa, fapt ce l-a nemultumit pe autor. Totusi, subiectul a atras un producator german de film, care a adus în tara un regizor (Martin Berger) si o echipa de filmare, realizând prima coproductie româno-germana (1930). Se pare ca nici filmul nu a fost un succes, contribuind astfel la nemultumirile marelui scriitor, care era un mare iubitor de film. Am abordat cu tot curajul subiectul si sunt convins ca am realizat un film deosebit, care l-ar fi multumit pe Liviu Rebreanu. Prin relatiile mele, filmul a fost o coproductie româno-germana si a reprezentat România la festivalul de la Karlovy-Vary în 1986. Anca Sönz - Ion Ritiu a fost, cred, cel mai frumos cuplu al anului" (Sergiu Nicolaescu). "Dincolo de modificarile operate la nivel cinematografic, echilibrul povestii se pastreaza, avand in vedere ca necesara vizualizarea epocii porneste fie in prelungirea starilor sufletesti descrise in roman, fie captand ecouri din alte scrieri ale marelui prozator roman." - Ioana Creanga - 1985 (Romania literara) "Nicolaescu reintegreaza crima, eludata de versiunea lui Berger, dar inlatura cu totul nebunia, adancind, mai aproape de izvorul literar, elementele sociale ale istoriei, dar si simplificand-o psihologic. Ca in venele fiului pulseaza "osteneala generatiilor duse" se declara, nu se vede. Pregatirea (desprinderea din malul amintirii a unor imagini din ce in ce mai limpezi) abuziv lungita si urmata de deznodamantul precipitat, duce la un dezechilibru dramaturgic. De retinut obsesia dansului, ca simbol al fortei taranesti de regenerare" (Tudor Caranfil).