Decebal (Amza Pellea) este dispus să facă sacrificiul suprem pentru a păstra integritatea poporului său. Fiul său, Cotyso (Alexandru Herescu), este dăruit zeilor spre disperarea lui Decebal şi a fiicei sale, Meda. Septimius Severus (Pierre Brice), un tânăr roman devotat ţării sale adoptive, va fi pus să aleagă între originile sale de sânge şi cultura în care a fost crescut.

Filmul de debut în lungmetraj al lui Sergiu Nicolaescu.

"1963. Buftea. Cornea, directorul studioului, intelectual şi politruc de profesie, mă intreabă: "Aţi dori să faceţi un film de ficţiune, aveţi o preferinţă?" Am răspuns destul de timid: "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război - Camil Petrescu". Era un roman care mă impresionase: război, dragoste, gelozie... "Camil Petrescu? Bună idee, dar de ce nu faci Patul lui Procust?" Înţelegând că îmi pierdeam vremea, i-am răspuns: "Pentru că nu cred că un astfel de film se poate face astăzi în România." "Poate un film istoric....", am îndrâznit eu. "Cam la ce te-ai gândit?" "Să zicem Ştefan cel Mare." "Imposibil! Îl face Mircea Drăgan." "Atunci Mihai Viteazul..." "Imposibil, îl face Mihnea Gheorghiu.", a venit prompt răspunsul. "Traian şi Decebal?" Tovarăşul consultă o hârtie pe care avea planurile următoarelor patru cincinale. "Imposibil, îl face Mircea Drăgan în 1985." "Atunci Dacii", am încheiat eu. Încurcătură. Dacii nu erau pe lista "cincinalurilor".
1965. Paris. Henry Deutschmeister, unul dintre cei mai importanţi producători din Franţa, evreu român născut la Brăila, mare şi adevărat patriot, mă întreabă: "Vrei să faci un film de ficţiune, domnule Nicolaescu?" "Da. Un film în costume, Dacii." "De acord", a răspuns sec... şi am făcut filmul, o coproducţie româno-franceză cu actorii Pierre Brice, Georges Marchal, Marie Jose Nat. În curând se vor împlini 40 de ani de la premiera filmului... debutul meu... care a fost totodată şi cel mai mare succes de public din România, prima manifestare publică de patriotism românesc, îndrăznesc sa spun. Doi ani mai târziu, în 1967, I. Gh. Maurer îmi mărturisea că succesul de public al filmului l-a convins pe Gheorghiu Dej şi pe el că "ceva" se poate schimba în politica României. Sunt foarte mândru că prin debutul meu am redeschis drumul naţionalismului românesc" (Sergiu Nicolaescu).

"Violenţa unor faze de montaj, cu figuri şi corpuri însângerate, străpunse de suliţe şi săgeţi, o dinamică a cadrului remarcabilă, susţin ritmul spectacolului şi apără filmul de ilustrativism". Valerian Sava - 1966 (Cinema).