Partea 1
Partea 2 La Dutch Creek, o patrulă de cavalerie a fost masacrată de către războinicii din tribul apaşilor. După câte se pare, indienii au folosit arme cu repetiţie, despre care nimeni nu ştie de unde au fost procurate. Câteva luni mai târziu, în oraşul Coronado ajunge Will Lockhart, care aduce provizii din Laramie. Lockhart este fratele mai mare a unuia dintre tinerii care au pierit la Dutch Creek şi are scopul de a-l găsi pe cel care a furnizat armele indienilor şi care, implicit, a determinat producerea masacrului. Încă de la sosirea în oraş, întrucât a primit informaţii greşite de la Barbara Waggoman, omul din Laramie are probleme cu un alt membru al familiei Waggoman: Dave, vărul Barbarei, care îi arde căruţele şi îi omoară o parte din măgari. Tatăl lui Dave este Alec Waggoman, care practic stăpâneşte tot ţinutul respectiv. Paradoxal, Alec manifestă faţă de Lockhart un fel de respect amestecat cu teamă, deoarece are vise referitoare la uciderea lui Dave de către o persoană asemănătoare cu el, motiv pentru care l-a însărcinat pe Vic Hansbro să aibe grijă ca fiul său să nu intre în necazurile pricinuite de firea sa nesăbuită.
|